La 10 ani de la aderarea României la UE, Parlamentul European face o propunere istorică. Cum ar urma să funcționeze, pe viitor, MCV-ul

La 10 ani de la aderarea României la UE, Parlamentul European face o propunere istorică. Cum ar urma să funcționeze, pe viitor, MCV-ul
Publicat: 25/10/2016, 23:58

„În scopul opririi abordării actuale (…) privind situații percepute ca fiind încălcări ale principiilor democratice, ale principiilor statului de drept și ale drepturilor fundamentale în statele membre UE, Comisia Europeană trebuie să creeze un mecanism obligatoriu pentru monitorizarea anuală a datelor din aceste sfere”, arată rezoluția adoptată marți de Parlamentul European cu 405 voturi pentru, 171 împotrivă și 39 de abțineri.

Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) a fost introdus de Comisia Europeană în momentul aderării României și Bulgariei la UE, în 2007, pentru a monitoriza progresele celor două state în privința statului de drept, combaterii corupției și, în cazul Sofiei, a contracarării criminalității organizate.

„Oferim Uniunii Europene instrumente de implementare a deciziilor în toate celelalte zone politice – politici concurențiale, poliție, cooperarea justiției, politici externe (…)”, a argumentat, conform unui comunicat al PE, eurodeputata olandeză Sophie in”t Veld, unul dintre inițiatorii proiectului de rezoluție.

Potrivit rezoluției, noul instrument de monitorizare va avea sarcina de a asigura că toate statele membre UE respectă în mod egal și sistematic valorile înscrise în Tratatele comunitare privind starea democrației, statul de drept, și drepturile fundamentale.

În cadrul noului mecanism, Comisia Europeană, în consultare cu un grup de experți independenți vor elabora anual rapoarte de evaluare a tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, formulând recomandări care vor fi dezbătute de instituțiile europene și de parlamentele naționale.

Parlamentul European cere Comisiei Europene să prezinte, până în septembrie 2017, o propunere privind modalitățile de elaborare a unui „Pact pentru Democrație, Stat de Drept și Drepturi Fundamentale”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Analiza lui Traian Băsescu pentru prezidențiale. Ce s-ar întâmpla dacă Ciolacu și Ciucă ar fi...
Oana Roman s-a săturat de singurătate şi a dat anunţ matrimonial: 'Caut...'
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
S-a 'combinat' în Nuba! N-a uitat mișcările senzuale de la 'Surprize, surprize' și a lovit...
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Dragoş, un tânăr tătic de 23 de ani, a murit înecat în Lacul Snagov. A...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
România a fost lovită de un cutremur azi-noapte! Unde s-a resimțit seismul și ce magnitudine...
Ele îi ţin în formă pe jucătorii de la Naţionala României. Clasamentul celor mai frumoase...
Echipamente obligatorii pe toate mașinile din România. Ce pățesc șoferii care nu le au?
Putin adună provizii imense de hrană într-un buncăr high-tech, în eventualitatea unui război nuclear. Unde...
FEMEIA care DEGUSTA mâncarea lui Hitler! Era atât de paranoic încât...
România, țintă pentru Armata RUSĂ. Ne salvează UNGURII: Nu vom permite!
Sfaturi pentru zilele de caniculă. Cum să te răcorești fără aer condiționat
Ce a urmat după ce un client i-a aruncat cu cafea în față vânzătoarei. Fata...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Imagini de colecție cu Ana-Maria Barnoschi de la cununia civilă!
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă...
Peste 50.000 de oameni au murit prematur în 10 ani din cauza incendiilor de vegetație
×